Dacă nu cumva ai ceva origini italiene, probabil că și ție îți e destul de greu să faci diferența între mozzarella și burrata. Cel puțin într-o primă fază și mai ales dacă mozzarella e proaspătă.Dar taie o bucățică de burrata pe jumătate și ai să observi principala diferență: mijlocul cremos, o combinație între mozzarella și smântână. Atunci când vorbim de brânzeturi italiene, mozzarella și burrata sunt în top. Ambele sortimente sunt semi-moi, albe ca laptele, preparate din brânză proaspătă și au origini similare. Iar ambele sunt incredibil de gustoase! Tocmai de aceea este foarte, foarte ușor să le confunzi. Așa că ne-am gândit că ar fi bine să lămurim lucrurile.
Diferența între mozzarella și burrata
Brânzeturile merg de minune în tot felul de combinații cu alte preparate sau ingrediente – de la burgeri la salate și aperitive, sau ca atare, la o gustare. Iar mozzarella este probabil una dintre cele mai uzuale alegeri, pentru că este ideală pentru pizza, lasagna și tot felul de alte preparate. Dar asemenea multor alte tipuri de brânză, și mozzarella se găsește în variante diferite – de la buffalo mozzarella (din lapte de bivoliță), la burrata sau bocconcini. Ce face diferența, afli imediat.
MOZZARELLA
Hai să începem cu mozzarella. Fie că o folosești ca topping la pizza sau că faci o salată Caprese, această brânză este ingredientul perfect! Spre deosebire de alte sortimente de brânză, aceasta este proaspătă și cel mai bine e să fie consumată la cât mai puțin timp după ce a fost făcută, căci atunci are cea mai grozavă textură! Mozzarella este moale și elastică, fără a părea „cauciucată” și se poate întinde ușor, fix cât să o poți rupe între degete.
Mozzarella se face în Napoli încă din secolul XVI. De obicei este preparată din lapte de vacă, deși în mod tradițional se folosea lapte de bivoliță. Mozzarella di Bufala este chiar un produs cu origine protejată (și acum se găsește, doar că este o variantă mai rară și mai scumpă). Laptele de bivoliță îi dă brânzei un gust mai puternic, mai tare și ușor mai
amar comparativ cu aroma mai blândă și mai dulce a mozzarellei care se comercializează pe scară largă. În comerț vei găsi însă și variente de brânză obținută dintr-o combinație de lapte de vacă și bivoliță. Procesul e cam așa: laptele este lăsat să se separe în cheaguri și zer. Odată coagulată, brânza se strecoară, se taie felii și se
scufundă într-o baie de apă caldă. Se frământă până devine elastică și apoi se modelează în formă de bile rotunde și fine, păstrate în saramură.
Mozzarella merge perfect la lasagna, paste, salate, pizza și, desigur, împreună cu roșii și busuioc.