Descoperă savoarea autentică a Italiei

Ulei de măsline cu tradiție

Cele mai bune și gustoase tipuri de ulei de măsline extravirgin din Italia și Grecia.

Rulează videoul

FeelOlio a apărut ca o replică la supermarketurile care abundă de uleiuri de măsline de slabă calitate, la viața grăbită și interesul tot mai scăzut pentru ceea ce mâncăm.

Ne-am dorit un loc care să reflecte responsabilitatea și respectul față de natură, dar și față de oameni, nevoia de a încetini ritmul vieții cotidiene și de a ne bucura de produse alimentare naturale, obținute prin meșteșuguri străvechi și prelucrare artizanală. FeelOlio este despre toate aceste valori, iar în cei trei ani de zile de când suntem pe piață ne-am bucurat să vedem că sunt mulți cei care ni se aseamănă prin principii.

Ce este un ulei de măsline la bază?

Uleiul de măsline este o grăsime lichidă obținută din măsline (fructul Olea europaea; familia Oleaceae), o cultură tradițională de arbori din bazinul mediteranean, produsă prin presarea măslinelor întregi și extragerea uleiului. Este utilizat în mod obișnuit în gătit, pentru prăjirea alimentelor sau ca sos de salată. Este, de asemenea, utilizat în produse cosmetice, farmaceutice și săpunuri și ca combustibil pentru lămpile tradiționale cu ulei și are utilizări suplimentare în unele religii. Măslinul este una dintre cele trei plante alimentare principale din bucătăria mediteraneană; celelalte două sunt grâu și struguri. Măslinii au fost crescuți în jurul Mediteranei încă din mileniul 8 î.Hr.

Spania reprezintă aproape jumătate din producția globală de uleiuri de măsline; alți producători importanți sunt Italia, Tunisia, Grecia și Turcia.  Consumul pe cap de locuitor este cel mai mare în Grecia, urmat de Italia și Spania.

Ulei de măsline veritabil

Iubim uleiul de măsline adevărat și ne dorim să determinăm cât mai mulți oameni să-i aprecieze virtuțile și gustul deosebit. Mai mult decât atât, ne-am angajat în răspândirea patrimoniului gourmet de înaltă calitate a Italiei, locul de proveniență a produselor noastre, de care ne leagă cele mai frumoase amintiri. Ne place să împărtășim cu pasionații de gusturi rafinate experiențele noastre culinare și să le facilităm accesul la uleiurile de măsline premium, greu sau chiar imposibil de găsit în România. Vei găsi la noi uleiuri prețioase, desăvârșite prin savoare și arome distincte, cele mai premiate branduri de pe piață și multe dintre uleiurile preferate de familia noastră, pe care le consumăm zilnic. Poți descoperi mai multe despre lumea uleiului de măsline pe Olive Oil Times.

ro_RORomanian
×