Hipocrate a spus odată faptul că hrană noastră ar trebui să fie medicamentul nostru și că unul dintre cele mai bune lucruri pe care le putem face, ar fi să consumăm zilnic câte o linguriță de ulei de măsline.
Pe lângă faptul că uleiul de măsline este una dintre cele mai bune surse de grăsimi mononesaturate, acest ulei este medicamentul absolut. A fost întotdeauna recunoscut că un ulei sănătos, însă acum, numeroase studii i-au consolidat acest titlu:
Uleiul de măsline este medicamentul natural absolut, cu uimitoare beneficii asupra sănătății!
Odată cu scăderea temperaturilor metabolismul organismului se schimbă, iar imunitatea scade brusc.
Ce să mănânci că să-ţi creşți imunitatea ?
O linguriță de ulei de măsline pe stomacul gol îți întărește sistemul imunitar
O linguriță de ulei de măsline pe stomacul gol îți protejează inima
Într-un studiu de cercetare, cei care au folosit în mod regulat ulei de măsline atât pentru gătit cât și că pansament, au avut un risc cu 41% mai mic de accident vascular cerebral, comparativ cu cei care nu au consumat deloc, ceilalți factori fiind egali. În plus, uleiul de măsline conține polifenoli, care ajută la menținerea în limite normale a colesterolului.
O linguriță de ulei de măsline pe stomacul gol reduce riscul apariției bolii Alzheimer
Unul dintre studiile publicate în revista Toxicologie și Farmacologie, a găsit oleocanthal în uleiul de măsline, care inhibă acele proteine toxice ce blochează sinapsele pe hipocampus, adică primul semn de debut al bolii Alzheimer.
O linguriță de ulei de măsline pe stomacul gol ajută la pierderea în greutate
S-a demonstrat faptul că uleiul de măsline crește rată de oxidare a grăsimilor după ingestie. Acest lucru înseamnă că atunci când consumăm ulei de măsline dimineață pe stomacul gol, de fapt dăm startul arderii grăsimilor încă de la primele ore ale dimineții.
Alte alimente recomandate pentru proprietățile lor benefice în această perioada a anului sunt:
Dovleacul este o sursă bogată de vitamina A
Merele au un conţinut ridicat de fibre şi de vitamine, printre care se numără A şi C
Rodiile conţîn de trei ori mai mulţi antioxidanţi decât vinul roşu sau ceaiul verde
Sfeclă reprezintă o sursă excelentă de vitamina B, folaţi, mangan şi potasiu.
Varză de Bruxelles este bogată în substanţe nutritive, această fiind o sursă foarte bună de vitamina C şi K şi de nutrienţi precum folaţi, vitamina A, mangan, fibre. potasiu, vitamina B6 şi fier.
Strugurii conţîn o varietate de antioxidanţi. Cei mai importanţi nutrienţi din compoziţia acestora sunt vitaminele A, C, B6 şi B9 şi mineralele esenţiale precum potasiul, calciul, fierul, fosforul, magneziul şi seleniul.
Fiind un puternic antioxidant, uleiul de măsline consolidează și protejează sistemul imunitar, contribuind astfel la întărirea organismului în lupta cu infecțiile.